CORFU
Istorie
Corfu, în limba greacă Kerkyrat, este insula identificată de mulţi ca şi imperiul Alkinos, este insula unde, potrivit Odiseei lui Homer, Ulise a făcut ultima oprire în drumul său înapoi spre Ithaca.
În 734 î.Ch. Insula Corfu a fost colonizată de corintieni, după care în scurt timp a devenit un imperiu maritim stabil. În urma răscoalelor din 665 î.Ch. şi 435 î.Ch., respectiv din anul 433 î.Ch. cu ajutorul Atenei, băştinaşii au învins flota corintienilor. Aşezarea geografică, importantă din punct de vedere comercial şi bogăţia insulei au stârnit atenţia multor popoare, care la rândul lor au subjugat succesiv locuitorii insulei. Astfel, în anul 229 î.Ch., a ajuns sub autoritatea Imperiului Roman, în secolul al IV-lea a devenit provincie bizantină, iar între anii 1204 - 1797 a fost stăpânită de veneţieni. Denumirea insulei Corfu s-a format în evul mediu şi probabil are la origine cuvântul korypha (culme). Această perioada de pace a fost deranjată doar de hărţuiala cu turcii, Corfu fiind o adevărată fortăreaţă a Veneţiei. Influenţa statului orăşenesc asupra locuitorilor insulei a fost foarte accentuată, nobilimea comerciantă a preluat limba italiană şi doar ţărănimea şi-a păstrat limba maternă greacă.
În urma păcii de la Tilsit, Insula Corfu a scăpat de autoritatea franceză, astfel între anii 1815 - 1864, împreună cu celelalte insule ionice, a ajuns sub protectorat englez. În cele din urmă, în anul 1864 Corfu s-a unit cu Grecia.
După cele două războaie mondiale, cu toate că pierderile au fost mari, Insula Corfu şi-a revenit foarte repede, ca în zilele noastre, din punct de vedere turistic, să fie una dintre cele mai dezvoltate insule greceşti.
Date geografice
Insula Corfu este a doua ca mărime dintre Insulele Ionice, cu o suprafaţă de 589 km² şi cu un litoral de 217 km lungime. Insula se situează în golful Otranto, în apropierea graniţei cu Albania. În partea nordică se află Munţii Pantocrator (906 m), iar în sud relieful este lin. Acoperită de plantaţii de măslini, chiparoşi şi lămâi, în plus, soarele, nisipul fin, marea albastră şi limpede sunt motive irezistibile pentru care zeci de mii de turişti din întreaga lume vin şi revin aici, în fiecare an. Insula Corfu are doi factori economici principali, turismul şi agricultura.
Benitses
Staţiunea renumită se situează la 13 km de capitala insulei. Sunt curse regulate de autobuz. Este un sat vechi pescăresc iubit de turişti, cu multe posibilităţi de distracţie, taverne şi plaja cu nisip şi cu pietricele.
Barbati
Satul, aflat într-o zonă liniştită, se situează la poalele munţii Pantocrator, într-un mediu natural superb. Turiştii dornici de odihnă sunt aşteptaţi de cea mai bună plajă, magazine şi taverne. Persoanele care iubesc viaţa nocturnă activă se pot distra în orăşelul vecin Ipsos, un mini Las Vegas, unde se poate ajunge uşor cu autobuz sau cu taxi.